National Theatre Craiova ''Marin Sorescu

Teatrul Naţional Craiova ocupă un loc special în istoria teatrului românesc. Fondat în 1850, a continuat să funcţioneze, în ciuda tuturor convulsiilor de care a fost străbătută istoria naţiunii noastre.



În primele decenii ale existenţei sale, Teatrul Naţional Craiova a realizat spectacole care plăteau tribut gustului epocii. După 1900, accentul este pus pe spectacolele dramatice, reprezentându-se cu precădere clasicii universali, îndeosebi Shakespeare şi Molière.

Angajarea, în 1956, la Teatrul Naţional din Craiova, a unei întregi promoţii de actori (George Cozorici, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rauţchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma), împreună cu profesorul lor, Vlad Mugur a marcat un moment deosebit de important. Aceştia vor deveni peste ani generaţia de aur a teatrului românesc Spiritul de echipă s-a manifestat printr-o energie creatoare ieşită din comun, împrospătând mijloacele de expresie ale actorilor şi ale punerii în scenă.



Întâlnirea, apoi colaborarea acestui colectiv de 150 de persoane, cu Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, Mircea Cornişteanu şi alţi regizori, români şi străini, l-au propulsat într-o poziţie privilegiată a mişcării teatrale româneşti şi internaţionale. Colaborarea de durată dintre T.N. Craiova si regizorul Silviu Purcărete, începută în 1989 şi care continuă şi în prezent, a constituit un moment de referinţă în devenirea acestei instituţii. Această experienţă transfiguratoare, concretizată prin spectacole de răsunet la nivel naţional şi internaţional, a poziţionat la un moment dat teatrul craiovean printre cele mai valoroase şi expresive artistic din mişcarea teatrală mondială. Majoritatea acestor spectacole au fost recompensate cu premii naţionale şi internaţionale de prestigiu, cu aportul unor mari actori ca Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Leni Pinţea-Homeag, Valentin Mihali, Mirela Cioabă, Sorin Leoveanu sau Cerasela Iosifescu, o altă generaţie consolidată artistic.

If you would like to work with National Theatre Craiova ''Marin Sorescu, please join The Mandy Network to get alerted to future job vacancies.


Members of Mandy Theatre Professionals International who have worked for National Theatre Craiova ''Marin Sorescu

  • Simon Cristian
    Simon Cristian , light tehnician and operator
    • Shakespare Festival Craiova
    • Shakespare Festival Craiova

National Theatre Craiova ''Marin Sorescu Jobs

For details of known National Theatre Craiova ''Marin Sorescu vacancies, please check our jobs board for more information